Mircea Rednic a condus astăzi prima ședință de pregătire din postura de antrenor al lui Dinamo. Înainte de startul antrenamentului, jucătorii și antrenorii lui Dinamo i-au făcut o surpriză puștiului care fost surprins când plângea după eșecul cu Steaua.
Astăzi, jucătorii lui Dinamo au făcut cunoștință cu noul antrenor, al treilea în acest sezon, după Flavius Stoican și Mihai Teja. Pe o vreme mohorâtă, Mircea Rednic a ținut înainte de antrenament o scurtă ședință cu jucătorii, în care le-a transmis ce pretenții are de la ei și modul în care va lucra.
Rednic și-a repetat discursul de la conferința de presă, când a anunțat că este mulțumit de lot, dar depinde de fiecare jucător dacă va reuși să rămână și din vară sau nu. Dinamoviștii au timp până la finalul campionatului să demonstreze dacă pot fi pioni de bază și în sezonul următor, unul în care Mircea Rednic și-a propus să se bată la titlu.
Jucătorii au încercat să-l consoleze pe Luca
Imediat după finalul derby-ului pierdut cu 1-3 în fața Stelei, a fost surprinsă una dintre cele mai emoționante scene din acest sezon. Luca, un copil care urma să împlinească 9 ani, a izbucnit în plâns din cauza unui nou eșec suferit de favoriți în fața rivalilor. Bilinksi și Bărboianu au încercat atunci să-l împace.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO!
Puștiul este legitimat la juniorii lui Dinamo și își dorea foarte mult de ziua lui o victorie împotriva Stelei. Povestea a devenit virală pe internet. Jucătorii și antrenorii lui Dinamo n-au rămas însă indiferenți. Luca a fost invitat la Săftica, unde a primit o minge semnată de jucători și un tricou.
Imagini emoționante după derby-ul Dinamo – Steaua 1-3. Luca a izbucnit în lacrimi, Bilinski a încercat să-l consoleze
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER